22.04.2019
“Săptămâna altfel” împreună cu FCC Environment România, la Colegiul Național „Preparandia - Dimitrie Țichindeal”!

În calitate de partener al proiectului „Împreună pentru natură”, inițiat în luna Martie de Colegiul Național „Preparandia - Dimitrie Țichindeal”, reprezentanți ai companiei FCC Environment România, au realizat în această săptămână ore interactive de educație ecologică, pentru clasele din ciclul primar din cadrul Colegiului.
La aceste ore au participat peste 60 de elevi, cărora le-a fost ținută o prezentare despre reciclare și colectarea selectivă a deșeurilor, în vederea îmbunătățirii calității acestor servicii. Ulterior, împreună cu cadre didactice ale Colegiului și reprezentanții companiei FCC, elevii au avut ocazia să pună în practică ceea ce au învățat despre colectarea selectivă și reciclare, prin intermediul unor jocuri
Aceste jocuri s-au desfășurat sub formă unor concursuri, în care elevii au avut sarcina de a demonstra, ținând cont de culorile pubelelor, că știu unde trebuie depus fiecare tip de deșeu. Nu au lipsit premiile, care au constat în diverse obiecte realizate din materiale reciclate.
Orele de educație ecologică au reprezentat cea de-a II-a etapă din cadrul proiectului „Împreună pentru natură” și au fost organizate în paralel cu o campanie de colectare selectivă a deșeurilor din hârtie și carton, care a fost implementată în cadrul Colegiului, pe tot parcursul lunii aprilie.
Scopul proiectului este de a educa tânăra generație, în vederea creșterii gradului de conștientizare asupra impactului și a importanței pe care reciclarea și colectarea selectivă a deșeurilor o au, asupra sănătății populației și a protejării mediului înconjurător.
Proiectul va continua cu cea de-a treia etapă, care va avea loc în luna mai, în care elevii vor avea de pregătit costume din materiale reciclate, vor participa la o piesă de teatru cu tematică pe mediu și vor vizita Depozitul ecologic operat de compania FCC, unde vor avea oportunitatea să vadă ce se întâmplă cu deșeurile care nu sunt colectate selectiv, respectiv reciclate.